Constanţa, printre judeţele cu cele mai mari preţuri în pieţe

Constanţa, printre judeţele cu cele mai mari preţuri în pieţe
Constanţa se numără printre judeţele cu cele mai mari preţuri din ţară în special la carne, lactate, dar şi la unele legume, arată analizele întocmite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), privind preţurile de vânzare cu amănuntul minime şi maxime ale principalelor produse agricole şi alimentare din pieţe şi târguri.

De exemplu, în săptămâna 15 - 21 octombrie, varza se vindea la Constanţa, potrivit acestei analize, cu 2 - 2,5 lei kilogramul. Doar în alte două judeţe, Alba şi Buzău preţul a fost ceva mai mare, 2,5 - 3 lei/kilogram.

În ceea ce priveşte carnea, în pieţe din Constanţa un kilogram de porc la carcasă costa, în perioada amintită mai sus, undeva între 13 şi 16 lei. Cu câţiva zeci de bani au dat mai mult doar locuitorii din Arad, Bihor, Braşov, Mehedinţi şi Vrancea. Şi vita se vinde mult mai scump în judeţul nostru decât în marea majoritate a celorlalte judeţe. Aici un cumpărător, arată analiza, a trebuit să scoată din buzunare între 20 şi 24 de lei/kilogram, cel mai mare preţ din România. Pe locul al doilea şi al treilea se situează Brăila şi Galaţi, acolo unde preţul maxim a ajuns la 20 de lei, însă cel minim a fost de 15, respectiv 10 lei. Aceeaşi poveste se repetă şi în cazul cărnii de pasăre, care s-a vândut la Constanţa, în perioada 15 - 21 octombrie, cu 12 - 14 lei. Potrivit datelor MADR, doar în Iaşi am fi putut cumpăra ceva mai scump, cu un leu în plus. În rest, celelalte judeţe se pot lăuda cu preţuri mai mici, foarte multe sub 10 lei kilogramul.
Laptele intră şi el în categoria produselor pentru care constănţenii dau mai mult decât restul românilor. Un kilogram costa, în perioada analizată, 3 - 3,2 lei, pe când în majoritatea judeţelor un kilogram de lapte nu sărea de 2,5 lei. Sunt însă şi locuitori ai altor judeţe care sunt nevoiţi să dea mai mult decât constănţenii, cum ar fi cei din Buzău, Ialomiţa, Braşov, sau Bucureşti. În primele două judeţe putem vorbi despre cele mai mari preţuri din pieţe, de 4 - 5 lei pe kilogramul de lapte.
Trebuie să spunem totuşi că analiza MADR arată şi că în pieţele şi târgurile din Constanţa, precum şi în cele din Maramureş sunt cele mai ieftine brânzeturi proaspete (8 - 10 lei/kilogram). În ceea ce privesc ouăle, şi acesta un subiect destul de „dureros” pentru constănţeni, situaţia nu este nici foarte bună comparativ cu celelalte judeţe, nici foarte proastă. În pieţe dăm cel mult 0,7 lei/ou. Locuitorii din Timiş şi Dolj dau cel mai puţin, maximum 0,4 lei, iar cel mai mult cei din Iaşi şi Neamţ, cu maximum 1,2 lei, respectiv 1,5 lei.