HCM Constanţa, în pregătiri pentru Liga Naţională şi Liga Campionilor

HCM Constanţa, în pregătiri pentru Liga Naţională şi Liga Campionilor
Reunită în efectiv redus, campioana României HCM Constanţa se pregăteşte pentru returul sezonului 2012-2013 al Ligii Naţionale, ţinând de asemenea cont şi de programul echipei în Liga Campionilor. Obiectivele constănţenilor pentru noul an nu s-au schimbat, şi anume câştigarea titlului naţional, dar şi avansarea în competiţiile europene.

În lipsa antrenorului principal Zvonko Sundovski, care participă cu naţionala Macedoniei la Campionatul Mondial de handbal din Spania, la HCM Constanţa s-au ocupat de antrenamente secunzii Marko Isakovic şi Alexandru Buligan, care sunt optimişti în şansele echipei de câştigare a unui nou titlu naţional. Însă, în Liga Campionilor va fi mai greu. Gruparea de pe litoral va juca primul meci din 2013 cu liderul Grupei B, MKB Veszprem (9 februa-rie), în care este puţin probabil ca HCM să producă surpriza. Astfel, singura soluţie pentru a-şi mări şansele de calificare rămâne o victorie în următoare partidă, cu Celje (16 februarie).
„Ne gândim şi la Liga Naţională, şi la Liga Campionilor. Ştim că este foarte greu şi complicat în competiţiile europene, dar am demonstrat că, dacă suntem o echipă şi facem lucrurile cum trebuie, putem izbândi. Este clar că va fi foarte greu, totul depinde de noi. Ne vom juca toate şansele la Celje. Pe plan local, în ultimul meci al anului 2012, de la Timişoara, am făcut o impresie destul de bună şi ne dorim în continuare să fim campionii României”, a declarat antrenorul secund HCM Constanţa, Alexandru Buligan.
La Campionatul Mondial din Spania, care a debutat vineri, Sundovski şi cu Branislav Angelovski reprezintă HCM Constanţa în lotul Macedoniei.
„Fără doar şi poate fac parte din colectivul nostru şi suntem onoraţi şi mândri că avem în componenţa noastră două persoane care vor avea un cuvânt de spus la Campionatul Mondial”, ne-a mai spus Alexandru Buligan.

Stagiu de 10 zile
Pentru ca echipa să efectueze o pregătire propriu-zisă înaintea meciurilor oficiale, conducerea clubului HCM Constanţa a organizat un stagiu de pregătire pentru handbaliştii săi, ca aceştia să-şi recapete forţele şi să intre pe teren cu motoarele la maximum.
„Avem programat un stagiu de pregătire, în care ne vom încărca bateriile timp de 10 zile. Este important să ne facem treaba cum trebuie şi să ne pregătim pentru ce va urma. Avem jucători absenţi, plecaţi la naţionale, dar bineînţeles că ne vom reuni întregul lot şi vom încerca să recuperăm terenul pierdut”, a încheiat secundul Alexandru Buligan.
HCM Constanţa are programat primul meci în campionat pe 2 februarie, contra celor de la Dinamo Bucureşti, în deplasare.