Statistici record pentru Biroul de Rutieră din Constanţa

00:02:46
Vizualizări: 1 Adăugat de: penthboy
Descrierea intrării:

Lucrătorii din cadrul Poliţiei au aplicat peste 1500 de sancţiuni pentru depăşirea limitei de viteză, lipsa centurii de siguranţă şi folosirea telefonului mobil în doar 4 zile. În plus, au fost identificate mai multe persoane care deşi se aflau la volanul autoturismului nu deţineau permise de conducere. Acţiunile Poliţiei Rutiere vor continua şi în următoarele 2 săptămâni!

Viteza pare să fie principalul motiv pentru care sute de constănţeni au fost opriţi în trafic şi sancţionati. Lucrătorii din cadrul Poliţiei Rutiere desfăşoară o acţiune de control în ceea ce priveşte viteza legală, portul centurii de siguranţă şi folosirea telefonului mobil. De altfel cei care sunt opriţi în trafic trebuie să ofere agenţilor şi toate actele solicitate. Drept urmare, poliţiştii au identificat mai multe persoane care conduceau fără permis.

Mulţi dintre cei care sunt opriţi în trafic găsesc scuze care mai decare mai bune în speranţa că vor fi iertaţi.

Alţi şoferi susţin că legea ar trebui aplicată în funcţie de marca maşinii şi asta din cauză că un bolid nu poate circula doar cu 50 de km pe oră.

Alţi şoferi mai irascibili ajung să-i agreseze pe agenţi. Conducătorul auto din imagini a fost amendat cu 420 de lei pentru că a depăşit limita de viteză, a circulat fără centura de siguranţă şi a fost prins vorbind la telefon.

Acţiunea poliţiştilor constănţeni va continua şi în următoarele 2 săptămani.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Victor Nita

Timpul de rulare al video-ului: 00:02:46
Autor: Litoral TV