Elizabeta Samara, în focul pregătirilor: "Nu mai am timp nici să respir!"

Elizabeta Samara, în focul pregătirilor: "Nu mai am timp nici să respir!"
Sportiva de tenis de masă Elizabeta Samara şi-a terminat, recent, scurta vacanţă de sărbători, de care a profitat pentru a se mai odihni după un an super-aglomerat şi plin de meciuri grele. Imediat după revelion, constănţeanca şi-a reluat antrenamentele şi se pregăteşte de zor pentru mai multe meciuri care le are de jucat în săptămânile ce vor urma, în mai multe zone din Europa şi Asia.

Elizabeta Samara a intrat din nou în sala de antrenament, asta după ce, chiar şi în pragul sărbătorilor, şi-a petrecut o mare parte din timp pregătindu-se de un an nou, plin de speranţe, turnee mondiale şi meciuri dificile.
„Vacanţa am avut-o de pe 16 până pe 26 decembrie, după care am început să fac antrenamente până pe 30. Pe 2 ianuarie 2013 am reînceput antrenamentele, pentru că sunt deja foarte multe meciuri pentru care trebuie să mă pregătesc. Pe 8 ianuarie, voi pleca la Istanbul (Turcia), unde voi juca un meci de ligă europeană, după care vor mai fi Open-uri foarte multe, deci cam gata vacanţa! Oricum, a fost doar o mini-vacanţă de iarnă”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Elizabeta Samara.

Eleva lui Viorel Filimon va avea mai multe meciuri la început de 2013, asta însemnând mai mult partide în emisfera estică, în Asia, dar şi în România, unde are de jucat în componenţa echipei României, contra Germaniei.
„După meciul de la Istanbul va urma un alt meci la Buzău, contra Germaniei, după care iar la Istanbul pentru o altă partidă, iar de acolo voi juca în Qatar şi Kuweit. După ce mă voi întoarce acasă iar voi fi nevoită să plec. O să fiu mereu mai pe drumuri. Nu mai am timp nici să respir! Fac antrenamente zilnic, de două ori pe zi”, a spus Eliza Samara.
Pentru 2013, Elizabeta Samara doreşte să evite cât mai mult accidentările, care i-ar încurca extrem de mult planurile de evoluţie în acest an.
„Ca în orice sport, doresc să nu mă accidentez, pentru a putea fi aptă de a juca la nivel maxim. Acesta este obiectivul meu, ca orice sportiv, pentru că dacă te accidentezi, stai pe bară, o lună, două care se pierd”, ne-a mai spus Samara.

Clasamentul mondial
Astăzi, clasamentul mondial ar trebui să fie actualizat pe site-ul oficial ITTF. Mo-mentan, Elizabeta Samara figurează pe locul 18 mondial, însă datorită ultimei victorii din 2012, contra coreencei Kim Kyungah, aceasta ar avea şansa să avanseze în ierarhia mondială.
„Aştept cu mare nerăbdare să văd dacă urc sau rămân acolo. În mod normal, nu ar trebui să cad. Sper că voi urca. Ultimul meci oficial l-am avut cu nr. 5 mondial, pe care l-am câştigat. Ori voi urca, ori voi rămâne pe acelaşi loc, dar cu mai multe puncte. Depinde care va fi baremul”, a precizat Elizabeta Samara.