Record de credincioşi la Bobotează - peste 15.000 de persoane

Record de credincioşi la Bobotează - peste 15.000 de persoane
Record de credincioşi la Bobotează - peste 15.000 de persoanePoate pentru că nu a fost chiar gerul Bobotezei, iar soarele chiar a mângâiat cu razele sale mulţimea de credincioşi, ieri pe faleza Cazi-noului s-a înregistrat un record de participanţi la slujba de sfinţire a apei. Conform estimărilor Jandarmeriei Constanţa, au fost prezenţi circa 15.000 de enoriaşi, iar acest lucru se datorează în mare parte faptului că această sărbătoare a picat într-o zi nelucrătoare.

După Sfânta Liturghie săvârşită de către Ierarhul Tomisului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, clerul şi credincioşii au pornit în procesiune spre faleza Cazinoului, însoţind cele şapte care trase fie de cai, de boi sau măgăruşi. Un mic incident iscat de unul dintre bidivii la plecarea din faţa Catedralei a stârnit rumoare, întrucât acesta refuza cu încăpă-ţânare să se urnească din loc, întârziind astfel procesiunea.

La slujba de sfinţire a apei pe faleza Cazinoului, ce a început în jurul orei 12, au fost aduse şi raclele ce sălăşluiesc în Catedrala Arhiepiscopală, respectiv cele ale lui Epictet şi Astion şi ale lui Pantelimon.
Conform tradiţiei, la finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, înainte de a arunca în apa mării cele trei cruci, a ţinut o prelegere în care a amintit de importanţa sărbătorii de Bobotează. „Luaţi această apă s-o duceţi în casele voastre pentru că este izgonitoare de tot răul, pentru trup, pentru tot ce este rău în jurul nostru. Prin această apă sfinţită pe care o gustăm ne umplem de sfinţenie. Dumnezeu să ne ajute să înţelegem ce este sfinţenia şi să ne sfinţim cu toţi pentru a ne apropia de Dumnezeu”.

Temerarii au înfruntat marea extrem de rece
În apele reci ale Mării Negre s-au aruncat 20 de curajoşi, dintre care cinci scafandri militari. Primul care a prins crucea a fost un tânăr în vârstă de 22 de ani, pe nume Bogdan Vartan, salvamar, dar şi student la Universitatea Maritimă din Constanţa, anul I la Colegiul de ofiţeri. El îşi doreşte ca o dată cu aducerea acelei cruci în casa familiei sale să fie sănătate, fericire şi armonie. „Nu pot să vă descriu bucuria pe care am simţit-o când am reuşit să prind această cruce, pentru că îmi doream foarte mult să se întâmple aşa, cu toate că sunt la prima încercare”, declara imediat de la ieşire din apă Bogdan.
Nu la prima încercare a fost, în schimb, Andrei Imbrea, de meserie electrician, care a reuşit şi el să prindă o cruce. Cea de-a treia cruce a fost prinsă de un ofiţer al Poliţiei de frontieră, agent şef Iulian Rusu, în vârstă de 35 de ani, care nu s-a mai întors la mal, ci a preferat să urce în şalupa care se afla în larg şi de pe care sărise iniţial.
Astăzi, de la ora 9, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanţa situată la Podul de la Butelii.