„Unii îşi aduc aminte că sunt tătari o dată la patru ani, când sunt alegerile“

„Unii îşi aduc aminte că sunt tătari o dată la patru ani, când sunt alegerile“
Preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, împreună cu subsecretarul de stat Aledin Amet şi deputatul Varol Amet au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în contextual căreia au prezentat proiectele pe care le vor promova în anul 2013. De altfel, cei doi reprezentanţi ai Uniunii au explicat ce proiecte de lege vor sprijini în acest mandat, precum şi planurile pe care le au pentru sprijinirea comunităţii din care fac parte, dar şi a judeţului Constanţa.

În ceea ce priveşte activitatea formaţiunii, Eserghep a precizat că în data de 26 ianuarie vor fi organizate alegeri pentru numirea conducerii organizaţiei municipale.

„Anul acesta va merge cel puţin la fel de bine ca anul trecut. (…) Pe 26 ianuarie vor fi alegeri la municipiu.(… ) Uniunea noastră se va mişca, de acum încolo, pe cu totul alte coordonate. Suntem interesaţi să ne promovăm în mod real tradiţiile, obiceiurile, originalitatea pe care o avem şi nu declarativ. Unii îşi aduc aminte că sunt tătari o dată la patru ani, când sunt alegerile. (…) Îşi doresc să aibă o funcţie la Uniune ca să dea bine, dar uită să facă treabă. Cei pe care îi vedeţi aici sunt oameni care lucrează fără bani”, a precizat liderul UDTTMR.
Cu privire la proiectele aferente anului în curs, Gelil Eserghep a precizat: „Dorim ca anul acesta Festivalul, Ziua Limbii Tătare, Ziua Etniei să fie sărbătorite cu mult mai mult fast decât anul trecut. Beneficiem, faţă de alţi ani, şi de sprijinul autorităţii locale”.
Acesta a prezentat, succint, programul festivităţilor pe care le UDTTMR le va promova prin manifestări anul acesta. Astfel, în data de 21 martie va avea loc sărbătoarea Nevruz-ului, celebrată cu ocazia echinocţiului de primă-vară. Evenimentul va fi urmat de Ziua Limbii Tătare, pe 5 mai, ca urmare a unei Legi introduse de Aledin Amet. Pe 18 mai o delegaţie a UDTTMR se va deplasa în Crimeea pentru comemorarea Surghiunului tătarilor din 1944. Pe 9 august va fi celebrată sărbătoa-rea Bayramului, cu postul aferent, urmată de Kurban Bayram pe 13 octombrie. Eserghep a vorbit şi despre organizarea, în acea perioadă, a unui festival al minorităţii turco-tătare, menit să crească atractivitatea judeţului nostru din punct de vedere turistic. Anul se va încheia cu evenimentul dedicat Zilei Etniei Tătare, introdusă în calendar, pe 13 decembrie, tot printr-o lege promovată de Aledin Amet.

„Voi atrage afacerişti din Turcia, pentru crearea locurilor de muncă“
Cu privire la acest ultim aspect, proaspătul deputat Varol Amet a precizat că va promova, în continuare, proiectele pe care predecesorul său, Aledin Amet nu le-a putut duce la finalizare. Acesta se va axa, preponderent pe o iniţiativă legislativă prin care limba tătară să fie introdusă în planul cadru de învăţă-mânt.
„Voi lupta pentru promovarea limbii materne în şcoli. (…) Am fost desemnat să fac parte din Comisia de muncă şi subsecretar al Grupului minorităţilor naţionale.(…) Voi promova legi favorabile etniei noastre, dar voi promova şi legi benefice întregii ţări.(…) Voi căuta să atrag câţi mai mulţi oameni de afaceri din Turcia, care să creeze noi locuri de muncă. (…) Voi face un proiect de lege prin care să pro-movăm ucenicia la locul de muncă şi voi lucra, împreună cu colegii mei, la un proiect de lege privind creşterea indemnizaţiei pentru nou născuţi”, a precizat Amet.

Bugetul Departamentului de Relaţii Interetnice ar putea fi mărit cu 5%
Proaspăt numit subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Aledin Amet a precizat că va apăra drepturile tuturor etniilor din România. De alt-fel, Amet va fi consilierul premierului Victor Ponta pe acest departament.
„Voi apăra drepturile tuturor comunităţilor etnice din România. (…) Am luat pulsul la DRI. Rolul departamentului este acela de a gestiona fondurile comunităţilor etnice şi de a promova proiectele acestora. Vor fi fonduri suficiente pentru a ne desfăşura activitatea şi de acum încolo. Cel mai probabil, fondul DRI va creşte cu 5%. Există o promisiune despre care sunt convins că va fi realizată”, a precizat Aledin Amet.