Schimbarea din Codul Rutier care va Scoate din Trafic Mii de Constănţeni

Schimbarea din Codul Rutier care va Scoate din Trafic Mii de Constănţeni
Schimbarea din Codul Rutier care va Scoate din Trafic Mii de ConstănţeniÎncepând cu data de 19 ianuarie, conducătorii de mopede vor trebui să deţină permise de conducere dacă vor mai vrea să se deplaseze cu un astfel de vehicul. Poliţiştii constănţeni afirmă că această obligativitate vine ca urmare a numărului mare de accidente rutiere în care sunt implicate scutere. Şcoala de şoferi pentru mopede costă între 600 şi 800 de lei.

Categoria din care fac parte şi mopedele se va numi „AM”. Până acum, cei care voiau să meargă cu scuterul trebuiau să obţină un atestat de la o şcoală de şoferi. De pe 19 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului cod rutier, mopediştii vor fi obligaţi să facă şcoala de şoferi şi, de asemenea, să dea un examen.

Dosar penal pentru cei care nu se conformează
În cazul în care persoana respectivă deţine deja un permis de conducere pentru alte categorii de vehicule, acesta nu va mai trebui să obţină un alt permis. Din acest an, doar bicicletele vor putea fi conduse fără să fie nevoie de permis. Permisul de conducere va fi valabil timp de 5-10 ani, iar atunci când va fi necesară reînnoirea, şoferii vor fi obligaţi să facă un control medical.
Cei care vor alege să conducă mopede fără să deţină un permis de conducere valabil se vor alege cu dosar penal.
Prin această ordonanţă se doreşte reducerea numărului de acci-dente, a gravităţii daunelor şi a numărului de victime, precum şi creşterea gradului de responsabilizare a acestui segment de şoferi.

Şcoala de şoferi pentru mopede ajunge la 800 de lei
„Şcoala de şoferi pentru mopede costă între 600 şi 800 de lei. Până în prezent nu avem aşa de mulţi doritori. La câte mopede există în judeţul Constanţa, ne aşteptam la o cerere mai mare. Probabil că oamenilor încă nu le vine să creadă, mai aşteaptă să vadă dacă chiar intră aceste prevederi legale”, afirmă un instructor constănţean.

Examen cu poliţistul pe urme
Cei care îşi doresc să obţină permisul de conducere, categoria A, pentru motocicletă, trebuie să se confrunte şi cu proba traseului. Învăţăceii vor da examenul în trafic, coordonaţi printr-o cască de un poliţist. Omul legii va sta în autoturism, în spatele motoci-cletei, iar maşina va fi condusă de instructor. Astfel, va fi testată atât capacitatea de a conduce a persoanei examinate, cât şi atenţia sa distributivă.