Cu ce propuneri vin agenţiile de turism constănţene, pentru concediul din vară

Cu ce propuneri vin agenţiile de turism constănţene, pentru concediul din vară
Cu ce propuneri vin agenţiile de turism constănţene, pentru concediul din varăGrecia a fost şi este o destinaţie extrem de apreciată şi căutată de constănţeni, mai ales că în ultimii ani pachetele turistice au devenit tot mai atractive. De exemplu, o vacanţă de 13 zile (12 nopţi de cazare), la un hotel de patru stele de pe insula Corfu (staţiunea Kassiopi), costă, dacă plata integrală se face până pe 15 martie, 163 de euro (plus 500 de lei) de persoană, în luna iunie, iar în vârf de sezon (luna august) doar 213 euro (plus cei 500 de lei), de asemenea, daca plata se face, integral, până la jumătatea lunii martie. Transportul se face cu autocarul, iar masa nu este inclusă în aceste preţuri, aşa cum nu sunt nici alte activităţi suplimentare, însă chiar şi aşa pachetul este destul de atractiv.

Pentru cei care preferă să nu aibă grija micului dejun şi a cinei, la un alt hotel de trei stele, tot din Corfu (staţiunea Moraitika), un sejur cu 12 nopţi de cazare costă până în 300 de euro de persoană (plus 500 de lei), în iunie, sau 350 de euro (plus cei 500 de lei), în august, de asemenea dacă plata se face până pe 15 martie. Bineînţeles, costul croazierelor, de exemplu, nu este inclus în preţurile prezentate mai sus, însă chiar şi aşa oferta pare destul de tentantă. Mai mult, dacă am cumpăra acum acelaşi sejur, însă pentru a doua parte a lunii septembrie, ar trebui să achităm doar 130 de euro de persoană (plus 500 de lei); şi vorbim despre 12 nopţi de cazare, cu mic dejun şi cină.

Turcia sau destinaţii exotice?
Lăsând Grecia la o parte, Turcia a devenit şi ea o destinaţie foarte cău-tată de constănţeni, asta spun agen-ţii de turism. Şi în cazul acesta, dacă se optează pentru transportul cu auto-carul, preţurile sunt destul de accep-tabile. Într-una dintre cele mai căutate staţiuni ale Turciei, Kusadasi, un pachet de zece zile (şapte nopţi de cazare), all inclusive, la hotel de trei stele, costă, pe început de iunie, dacă plata se face până la sfârşitul lunii februarie, 175 de euro, la care se adaugă şi suplimentul de transport cu autocarul, de 85 de euro de persoană. Pentru luna august, preţurile urcă până la 230 - 250 de euro, de persoană.
Toate pachetele prezentate mai sus includ hoteluri situate la doar câteva sute de metri de plajă.
Constănţenii mai cu dare de mână pot opta pentru destinaţii exotice. Re-publica Dominicană este o variantă bună. Şapte nopţi de cazare, cu all inclusive, transport cu avionul inclus, însă numai pe ruta Madrid - Cancun - Madrid, costă, în luna iunie, 740 de euro, de persoană, la hotel de patru stele, iar în august, 940 de euro.
Agenţii de turism ne sfătuiesc însă ca înainte de a lua o hotărâre bazată strict pe informaţiile găsite pe site-urile de profil, să intrăm în legătură cu lucrătorii din agenţii. Mulţi dintre ei, cei cu ani buni de experienţă, au vizitat hotelurile pe care le propun constăn-ţenilor, sau cel puţin deţin informaţii preţioase despre ele, şi, pentru a nu-şi pierde mai ales clienţii fideli, fac întotdeauna caracterizări realiste.